Manastirea Crangu - Un reper pentru ortodoxie

02.02.2015 17:35

MĂNĂSTIREA CRÂNGU DIN TELEORMAN – UN REPER PENTRU ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ

 

Desăvârșire, monumentalitate, pace, acestea învăluite într-un cumul de miresme biblice, creatoare de profunde introspecții și de renunțări la preocupări cotidiene stresante, se găsesc într-un loc duhovnicesc, supravegheat din înălțimi celeste. Este locul în care s-a înălțat fizic și spiritual Mănăstirea Crângu.

Pe partea stângă a şoselei care leagă municipiile Alexandria și Turnu Măgurele, în pădurea din comuna Crângu, se află un așezământ monahal de profundă spiritualitate. Ieșind din vacarmul orașului, vine îndată acomodarea cu liniștea emanată de limpeziciunea locului unde este așezată Mănăstirea Crângu, care iese în întâmpinarea credincioşilor zveltă şi strălucitoare, chiar și pe timp de iarnă.

Altarul manastiriiPuțină lume a auzit de ea, cu toate că a fost întemeiată pe locul în care a funcţionat un complex al CENTROCOOP – Uniunea Națională a Cooperației de Consum. Nimic din peisajul de acum nu aminteşte de sălbăticia vremurilor când în acel spațiu ființa un motel și un restaurant.

Mănăstirea Crângu a fost înfiinţată în anul 2002, cu binecuvântarea episcopului Galaction Stângă, și are hramurile “Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistemia” şi “Adormirea Maicii Domnului”. La început, aici a fost obşte de maici, iar din 2004 a fost transformată în mănăstire de călugări. Lăcașul este cu atât mai valoros cu cât în incinta sa sunt găzduite moaştele Sfântului Mucenic Haralambie, Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântei Paraschevi şi ale Sfântului Episcop Clement de Ahridon. Toate acestea au fost dăruiteProtos. Calinic Stan, alături de Icoana Maicii Domnului părintelui Clement, fostul stareț al așezământului, care nu mai este printre noi, pe vremea când acesta slujea la Mănăstirea Cernica, de către o familie care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Un alt dar de preț al mănăstirii este Icoana Maicii Domnului, oferită de către primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin, în urma unei întâmplări trăite de acesta. Icoana era un bun pe care primarul nu voia să-l dea nimănui, pentru că se afla în familia sa de generații întregi, dar, într-o noapte, Maica Domnului i-a apărut în vis, cerându-i să o dăruiască Mănăstirii din Crângu. Primarul a aflat atunci pentru prima dată de acest lăcaș și a donat icoana în anul 2007, iar doi ani mai târziu, aceasta a lăcrimat pentru prima dată, după cum spun oamenii locului.

Spatiul destinat coruluiCu multă smerenie, părintele stareț Calinic Stan ne-a mărturisit despre ajutorul primit de la Dumnezeu în tot ceea ce face, deși se luptă clipă de clipă să-i îmbisericească pe cei care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Teleormanul se diferențiază față de celelalte zone și la capitolul credință, aici oamenii sunt mai reci, vin rar la slujbe, spune preotul, care remarcă în județ atât o sărăcie materială, cât și duhovnicească. ”Eu am ajuns aici prin intermediul unui părinte care îl cunoștea pe părintele Clement și i-a povestit de mine. Sunt din București, dar am fost rasoforit (prima treaptă a călugăriei) la Bistrița. Am stat în mănăstire ca și ucenic al părintelui. Datorită lui arată mănăstirea așa, că nu erau nici geamuri aici. După ce părintele a plecat la Domnul, preasfințitul m-a numit pe mine stareț, să duc mai departe munca părintelui. Noi ne străduim, dar ne dorim ca obștea să fie populată”, a spus acesta.

Moastele Sfantului Mucenic Haralambie, Sfantului Ioan Botezatorul, Sfantului Episcop Clement de Ahridon, Sfintei ParaschevaProtos. Calinic Stan ne-a mărturisit că a dorit dintotdeauna să devină călugăr: ”Am plecat la 15 ani, dar nu m-au primit, pentru că părinții nu erau de acord și aveam nevoie de aprobarea lor, apoi am mers la 18 ani”. Ceilalți călugări sunt în vârstă. Nu mai este vremea aceea în care tinerii să vină la mănăstire. Starețul ne-a vorbit despre părintele Laurențiu, care este doctor în istorie, părintele Dionisie, care se ocupă de bucătărie, și încă trei frați, care mai au până să ajungă la prima treaptă a călugăriei. Se cere să ai statornicie trei ani în mănăstire, ca starețul să-i cerceteze, să vadă dacă îndeplinesc criteriile.

Mănăstirea Crângu este singurul loc sfânt unde credincioșii au posibilitatea ca, după slujbă, să se așeze la masă, alături de preoți, și să guste din bucatele preparate cu fiecare ocazie. Enoriașii, am aflat de la părintele stareț, pot veni la slujbă astfel: ”Noi facem Sfânta Liturghie duminica, începând cu ora 08.30, iar vineri, de la ora 22.00, avem Sfântul Maslu. Acum, pe timp de iarnă, facem Sfântul Maslu în prima și ultima săptămână din lună, iar în restul anului în fiecare vineri. În afara acestora, la noi se săvârșește sfânta Liturghie în fiecare zi, de la 08.30, pentru că avem trei preoți ai mănăstirii. Îi avem alături de noi și pe preoții misionari, părintele Cătălin Lincan și părintele Marius Bucătaru, care ne ajută să împodobim slujbele”.

Chiar dacă arată formidabil în forma actuală, mănăstirea are un gol. Acela este lipsa picturii, care, cu eforturi financiare deosebite, va începe la primăvară. De asemenea, alte proiecte gândite de întâiul preot vor prinde contur în viitor, fiindcă acesta și-a structurat foarte bine gândurile și viziunile legate de aspectul așezământului. Dar pentru asta are nevoie de bani. Iar cu sprijin material din partea celor care au potențial, această mănăstire va fi aranjată așa încât să poată deveni un punct de pelerinaj pentru aceia care îl caută pe Dumnezeu. Cei care mai au îndoieli că lumina, aerul şi natura din acel loc izolat de lume au farmec aparte, alină sufletele, purifică gândurile şi apropie oamenii sunt invitați să-i facă o vizită și să se convingă personal de locul devenit un reper pentru ortodoxia românească.

                                                                                        SURSA: https://liberinteleorman.ro/

Contact

Manastirea Sf.Mc.Galaction Crangu -Teleorman Protos. Calinic - 0722446256 manastireacrangu@yahoo.com